marți, 1 august 2017

Cele 8 vaccinuri obligatorii la înscrierea copiilor în învăţământ. Ce se întâmplă dacă părinţii refuză imunizarea

 2,4k distribuiri  



Opt vaccinuri vor fi obligatorii începând cu anul viitor înainte de intrarea în colectivitate, iar în cazul în care schema de imunizare este inexistentă sau parţială, părinţii trebuie să prezinte calendarul de de recuperare.

Vaccinurile obligatorii sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B, iar consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, excepţie făcând situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă refuză în scris vaccinarea copilului minor, scrie gandul.info

Prevederile sunt cuprinse în proiectul de lege al vaccinării, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Potrivit documentului, părinţii pot refuza vaccinarea, dar au obligaţia de a se prezenta, dacă sunt convocaţi, în faţa unor comisii judeţene pentru consiliere. Acestea îi pot chema cel puţin o dată la trei luni pentru discuţii până la acceptarea planului de vaccinare.

În caz de refuz, pot fi amendaţi cu sume care pot ajunde la 10.000 de lei. Mai mult, dacă în 18 luni de la înscrierea în comunitatea de învăţământ nu s-a început schema de vaccinare obligatorie sau aceasta a fost întreruptă, comisia sesizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la existenţa unei suspiciuni de încălcare a drepturilor copilului de către părinţi sau reprezentanţi legali ai copilului. 

Prezentarea copilului la medic pentru vaccinare revine părinţilor. Aceştia au dreptul să fie informaţi privind beneficiile vaccinării, siguranţa, calitatea şi posibilele reacţiile adverse în caz de vaccinare şi să fie informaţi la timp privind utilitatea administrării vaccinurilor din Calendarul Naţional de Vaccinare, dar şi despre posibilitatea de a suplimenta schema naţională cu vaccinurile recomandate, pentru a obţine maximul de beneficiu pentru starea de sănătate a copilului aflat în îngrijire. 

Personalul medico-sanitar şi farmaceutic cu drept de liberă practică, indiferent de specialitate are obligaţia de a nu furnizeza informaţii eronate, nedovedite ştiinţific, tendenţioase legate de vaccinuri şi activitatea de vaccinare. Nerespectarea acestei prevederi constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează de către Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, – Colegiul Farmaciştilor din România şi Colegiul Medicilor Dentisti. 

„Sancţiunile privesc atât ministrul, cât şi funcţionarii din minister, Direcţii de Sănătate publică, absolut tot lanţul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinţii vor fi amendaţi pentru faptul că nu-şi vaccinează copii este inexact. Părinţii vor fi amendaţi în situaţia în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informaţi despre vaccinuri. Practic, părintele are dreptul să refuze dar îşi asumă toată responsabilitatea”, a declarat, luni, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

sursa articol: gandul.info 
click me to reveal the contact form

Get in touch with us:

Nume

E-mail *

Mesaj *

DIN 21 NOIEMBRIE NE MUTĂM PE MUZZIX.RO

www.muzzix.ro