marți, 17 ianuarie 2017

Ce efect are asupra creierului consumul de sucuri îndulcite, la vârsta adolescenţei?


Pe lângă favorizarea obezităţii şi, după unii cercetători, şi a comportamentului violent, consumul de băuturi răcoritoare bogate în zahăr poate afecta capacitatea de învăţare, sugerează un studiu realizat la University of Southern California.

Studiul a fost realizat pe animale de laborator, constatându-se că un consum de sucuri dulci are ca efect scăderea capacităţii creierului de a-şi reaminti informaţiile. 

Carbohidraţii rafinaţi, mai ales când sunt consumaţi sub formă de băuturi dulci, pot determina tulburări metabolice. Dar noile rezultate arată că ei interferă şi cu capcitatea creierului de a funcţiona normal şi de a-şi reaminti informaţii esenţiale despre mediul din jur, cel puţin atunci când sunt consumaţi în exces, înaintea vârstei adulte, a explicat dr. Scott Kanoski, unul dintre autorii studiului. 

În cadrul studiului, cercetătorii au lăsat şobolani adulţi şi adolescenţi să bea zilnic lichide îndulcite, cu un conţinut de zahăr care echivala cu cel al băuturilor răcoritoare obişnuite.

După o lună, şobolanii au fost testaţi, verificându-li-se funcţia cognitivă.

Adulţii s-au descurcat normal la testele cognitive; în schimb, animalele care consumaseră băuturi dulci în perioada „adolescenţei” au avut rezultate mai slabe la testele de învăţare şi memorie. Consumul de lichide dulci a produs inflamaţie la nivelul hipocampului, o zonă a creierului care controlează în mare măsură învăţarea şi memorarea.

Descoperirea sugerează că o alimentaţie neadecvată, în perioada când creierul este încă în formare, are efecte nefaste asupra hipocampului, afectând astfel capacitatea de învăţare.

E important ca adolescenţii şi copiii să nu consume prea multe băuturi răcoritoare îndulcite, mai ales între mese, recomandă specialiştii din cadrul National Health Services.

În SUA, studiile au arătat că adolescenţii şi copiii beau, în prezent, cantităţi de sucuri îndulcite de 3 ori mai mari decât consumau părinţii lor în urmă cu 20 de ani.

Sursa: Mail Online
click me to reveal the contact form

Get in touch with us:

Nume

E-mail *

Mesaj *

DIN 21 NOIEMBRIE NE MUTĂM PE MUZZIX.RO

www.muzzix.ro